Call center 021.9983

Endoscopia digestivă superioară

Endoscopia superioară

Esofagogastroduodenoscopia permite examinarea directă a interiorului tractului digestiv superior  (esofag, stomac , duoden). Examinarea se realizează cu ajutorul unui aparat optic, flexibil şi subtire (endoscop), care se introduce în tractul digestiv pe cale bucală, fiind manevrat pentru a ajunge în porţiunea cea mai proximală a intestinului subţire (duoden), fiind apoi retras, efectuându-se în acest timp o examinare atentă. O examinare uzuală durează în jur de 3-5 minute, fiind o investigaţie nedureroasă.

Endoscopia digestiva superioară este cea mai bună metodă pentru a diagnostica o inflamaţie, ulcere sau tumori la nivelul aparatului digestiv superior.

 

Care este scopul endoscopiei digestive?

  • Punerea unui diagnostic în prezenţa simptomelor specifice (de exemplu: arsura retrosternală, dificultatea la înghiţire, vărsături persistente, anemie, simptome de reflux gastro-esofagian persistente sau recurente în ciuda tratamentului adecvat, hemoragie digestivă superioară- vărsături cu sânge sau scaun negru , scădere ponderală)
  • Pentru evaluarea unor afecţiuni cronice (de exemplu: esofag Barrett, varice esofagiene)
  • Pentru prelevarea biopsiilor pentru diagnostic histopatologic sau pentru efectuarea testului rapid pentru infecţia cu Helicobacter pylori
  • Screening pentru afecţiuni maligne sau pre-maligne la pacienţii cu risc crescut de neoplazii (de exemplu: polipoza adenomatoasă familială)
  • În scop terapeutic (de exemplu: hemostază, dilataţie, polipectomie)

 

Endoscopia digestivă se poate realiza cu anestezie locală sau generală, după cum optează pacientul, pentru facilitarea investigaţiei şi o mai bună tolerabilitate a pacientului.

În cadrul departamaentului de Gastroenterologie şi Endoscopie Digestivă din cadrul Monza Metropolitan Hospital se efectuează o gamă largă de proceduri endoscopice în scop diagnostic dar şi terapeutice folosindu-se cel mai modern endoscop digestiv, marca Fuji.

Echipa medicală este coordonata de către Dr. Andrei Haidar, medic primar Gastroenterologie, cu o  vastă experienţă în gastroenterologie şi endoscopie diagnostică şi intervenţională.

De asemeni, în cadrul secţiei noastre se pot efectua servicii de endoscopie digestivă şi colonoscopie cu bilet de trimitere de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti.