Call center 021.9983

Fibrilaţia atrială

Fibrilaţia atrială este o tulburare de ritm care poate să apară pe un cord sănătos sau patologic, ce poate avea cauze cardiace structurale (valvulopatii, boala ischemică cardiacă, insuficienţă cardiacă) sau extracardiace (boli pulmonare, boli renale, diselectrolitemii, boli ale tiroidei, anemia, excesul de alcool, cafea sau energizante, vârsta înaintată).

Se caracterizează prin ritm cardiac neregulat, rapid sau lent,  pacientul afirmând cel mai frecvent ca și simptomatologie palpitaţii, dispnee (greutate în respiraţie), oboseală până la sincopă (pierderea stării de contienţă). Alteori, pacientul este complet asimptomatic, diagnosticul punându-se în urma unei consultaţii obișnuite sau în contextul apariţiei unei complicaţii de tipul accidentului vascular cerebral. Debutează cu perioade scurte de ritm rapid, care ulterior devin mai lungi sau permanente în timp. Cel mai mare risc pe care îl aduce fibrilaţia atrială reprezintă formarea cheagurilor de sânge la nivelul atriilor, care pot determina blocarea circulaţiei la nivelul arterelor. În funcţie de dimensiunea cheagului și a organului implicat apar și consecinţele: accidentelor vasculare cerebrale  apar prin blocarea arterelor cerebrale (manifestată clinic prin deficit motor sau dificultăţi de vorbire), ischemie mezenterică prin blocarea arterelor mezenterice și care se asociază cu o rată a  supravieţuirii scăzute, ischemie periferică prin blocarea arterelor membrelor inferioare sau chiar infarct miocardic prin implicarea arterelor coronare.  20-30% din accidentele vasculare cerebrale sunt determinate de episoade de fibrilaţie atrială silenţioasă, paroxistică.

Diagnosticul de fibrilaţie atrială se pune în urma consultului cardiologic și a efectuării electrocardiogramei sau pe baza Holterului ECG, un aparat care monitorizează ritmul cardiac de la 24 ore la 7 zile, indicat în caz de palpitaţii sau dilatare de atriu stâng la examenul ecocardiografic. În cazul unui AVC ischemic, recomandările europene sunt de  monitorizare prin Holter ECG timp de 72 de ore. Evaluarea cardiologică include de asemenea și efectuarea de analize de sânge și ecocardiografie, în evaluarea cauzei și a complicaţiilor fibrilaţiei.

Tratamentul fibrilaţiei atriale se adresează restabilirii ritmului normal (tratament anti-aritmic, de obicei debutat în spital, care se continuă și acasă în vederea prevenirii altor episoade) sau de control a frecvenţei cardiace și de prevenţie a  formării trombilor (tratament anticoagulant). Există diferite clase de medicamente anticoagulante, unele de tip antivitamină K ce necesită o monitorizare periodică a gradului de eficienţă a tratamentului cu o analiză denumită INR și medicamente mai noi (apixaban, rivaroxaban, dabigatran), al caror efect este constant si care nu se monitorizează prin analize lunare. Medicamentele de tip anticoagulant nu se asociază cu alte medicamente care cresc riscul de sângerare (antiinflamatorii nesteroidiene de tip ibuprofen, ketoprofen), iar indicaţia de continuare a tratamentului, precum și dozele medicamentelor se reevaluează în mod periodic, în cadrul consultului cardiologic.

În afara terapiei medicamentoase, în cazul fibrilaţiei atriale se pot efectua și tratamente intervenţionale.  Există proceduri intervenţionale, numite ablaţie a fibrilaţiei atriale, cu indicaţie pentru pacienţii cu fibrilaţie atrială paroxistică simptomatică, cu episoade recidivante pe tratament antiaritmic, în timpul căreia se realizează izolarea venelor pulmonare și oprirea circuitelor electrice ce generează fibrilaţia atrială. În anumite cazuri, este necesară efectuarea de IRM cardiac pentru evaluarea gradului de fibroză la nivelul atriilor, element util înaintea procedurii de ablaţie. De asemenea, închiderea auriculului stâng pe cale percutanată sau chirurgicală se adresează pacienţilor cu fibrilaţie atrială și risc crescut de AVC, care prezintă contraindicaţie la tratamentul anticoagulant (sângerari fără o cauză reversibilă).