Call center 021.9983

De ce să alegi Monza Metropolitan Hospital?

Standarde de excelenţă dedicate pacienţilor
Monza Metropolitan Hospital, al treilea spital al Grupului Monza deschis in Romania, este specializat în efectuarea de intervenţii chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale integrate de înaltă performanţă.
Apartenenţa la un grup internaţional înseamnă accesul la peste 25 de ani de expertiză și inovaţie în domeniul medical, oferirea unor servicii medicale la standarde de calitate europene, precum și formarea profesională continuă a personalului medical în centre internaţionale de prestigiu. În plus, colaborarea permanentă între medicii grupului face posibilă realizarea anumitor intervenţii cu grad mare de dificultate sau în premieră pentru România.

Specialiști aproape de oameni
La Monza Metropolitan Hospital, pacienţii se bucură de toată atenţia din partea unor doctori cu renume în medicina românească. În oricare dintre centrele specializate ale acestui spital medicii sunt dedicaţi nu doar profesiei, ci mai ales oamenilor de care au grijă.

Îngrijire multidisciplinară complexă
Monza Metropolitan Hospital acoperă toată aria de specialităţi necesare tratării pacientului, oferind atât servicii de diagnostic și tratament, cât și de recuperare medicală. Această continuitate a îngrijirii medicale permite monitorizarea evoluţiei pacientului nu numai în faza pre și post-operatorie, ci și în faza de recuperare, când pot apărea complicaţii particulare, situaţii în care medicii pot să intervină rapid.
Mai mult, complexitatea tratamentelor garantează asistenţa medicală pentru toate complicaţiile pacientului, nefiind necesar transferul pacienţilor în alte structuri medicale.
Scopul acestui tip de îngrijire medicală este recuperarea rapidă a pacientului, care se poate reintegra astfel în viaţa de familie și își poate relua, în condiţii normale, activităţile de zi cu zi.

Tehnologie performantă
Grupul Monza reprezintă un centru de referinţă în Europa de Est în ceea ce privește dotarea cu aparatură de top, marca celor mai renumiţi producători în domeniul medical, lideri mondiali în tehnologia medicală.
Astfel, competenţa specialiștilor noștri este susţinută de cea mai avansată tehnologie existentă pe piaţă în radiologie – imagistică, neuronavigatie, monitorizare, anestezie și terapie intensivă (ATI).

Asistenţă integrată de specialitate
Colaborarea strânsă dintre specialiști permite optimizarea utilizării resurselor tehnologice și profesionale ale spitalului, cu obiectivul de a reduce riscul clinic al pacientului și de a îmbunătăţi prestaţia medicală.
Pentru a preveni evenimentele medicale neplăcute, abordarea medicilor din Grupul Monza este bazată pe evaluarea riscului clinic. Astfel, înainte de orice act invaziv asupra pacientului, se realizează o verificare preventivă a riscului cardiologic, pneumologic, infecţios, nefrologic sau de altă natură, evitându-se astfel complicaţiile care determină o spitalizare prelungită în timp, sau chiar evenimente fatale.

Implicare socială
Prin formarea profesională la nivel de excelenţă și crearea unor condiţii de muncă ce încurajează performanţa în propria ţară, Grupul Monza contribuie la atragerea specialiștilor de elită în sistemul medical românesc, precum și la reducerea migraţiei profesioniștilor și a numărului de pacienţi care pleacă în alte ţări pentru îngrijire medicală de calitate.
Profitul obţinut de Monza Metropolitan Hospital este reinvestit pe teritoriul României. Acesta este folosit la îmbunătăţirea practicii medicale (tehnologie și formare profesională) și, prin intermediul Fundaţiei Monza, pentru a oferi servicii medicale în beneficiul persoanelor aflate în dificultate.

Centre de excelenţă și specialităţi
Monza Metropolitan Hospital este un un pol al excelenţei în medicina modernă, în care tehnologia de ultimă generaţie este la dipoziţia celor mai înalt specializaţi medici în ortopedie, neurochirurgie, chirurgie plastică, endocrinologie, diagnostic imagistic și gastroenterologie.

Specialităţi medicale și chirurgicale
Fiecare departament medical beneficiază de suportul Ambulatoriului de specialitate și mai ales de suportul Departamentului de Radiologie Imagistică Medicală, gândit să asigure un serviciu de diagnostic de cel mai înalt nivel. Astfel, Monza Metropolitan Hospital deţine un laborator de imagistică medicală de ultimă generaţie, oferind suportul diagnostic prin radiologie clasică și digitală, Computer Tomograf si Rezonanţă Magetică.

Rezonaţa Magnetică
Departamentul de Radiologie și Imagistică Medicală al Monza Metropolitan Hospital deţine cel mai performant aparat de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică – Magnetom Vida produs de firma Siemens ca răspuns la acest nou trend – “high precision medicine” oferind secvenţe adapatate fiecărui pacient în funcţie de compoziţia corporeală și de parametri fiziologici cu senzori în antene.
Imagistica secţională – CT și IRM – apărută după “era radiologiei convenţionale” – are ca scop înlăturarea principalului inconvenient din radiologia standard și anume sumaţia planurilor, aparatul IRM de la Monza Metropolitan Hospital reușind să pună în evidenţă detaliile anatomice și eventualele procese patologice de la nivelul lor pe cupe de înaltă rezoluţie cu grosime până la 1 mm pentru corp și inframilimetrice (până la 0,5mm pentru neurocraniu și articulaţii), pe achiziţii 3D izovolumice care permit reconstrucţii în planuri ortogonale și planuri curbe adaptate morfologiei regiunii anatomice investigate, imaginile derivate având rezoluţie similară cu imaginea din planul de achiziţie.
Pe lângă imaginile morfologice, noul Magnetom Vida, pune la dispoziţie metode prin care procesele fiziologice de la nivelul creierului și altor organe pot să fie cuantificate, fiind primul aparat RM de 3 Tesla care adaptează tehnologia la pacient și nu invers, dotat cu sistemul BioMatrix – este cel mai performant aparat RM de la acest moment, aflat în capul listei la secţiunea RM 3T al firmei Siemens.
El adaugă la:

  • tubul scurt de 186 cm, deschis la ambele capete, cu o circumferinţă generoasă de 70 cm, și
  • la masa de examinare ce poate ridica și transla în izocentrul magnetului, fără limitări pe verticală sau orizontală, pacienţi cu greutate de până la 250 kg, totul amplasat într-o ambianţă prientenoasă a camerei de examinare iluminată în așa fel încât să contribuie la crearea unui confort spaţial,
  • tehnologia inovativă Biomatrix, apanaj unic al firmei Siemens care astfel se înscrie în noua tendinţă a secolului XXI și anume medicina de înaltă precizie (“high precision medicine”) – adică investigaţii și terapii personalizate.

Tipurile de investigaţii ce pot fi realizate pe acest aparat sunt – dedicate sistemului nervos central și periferic, viscerocraniului și gâtului, cordului și vaselor mari, abdomenului, pelvisului, sistemului osteoarticular și evaluarea întregului corp “whole-body” dedicat în special pacienţilor cu afecţiuni oncologice.
După achiziţia imaginilor RM și CT, etape nu mai puţin importante sunt constituite de postprocesarea imaginilor și redactarea raportului medical.
Era “medicinei de înaltă precizie” presupune rapoarte medicale standardizate și utilizarea de biomarkeri imagistici validaţi.
Rapoartele medicale standardizate pe lângă dimensiuni și structuri anatomice interesate pun la dispoziţia medicului curant o schemă anatomică pe care sunt localizate leziunile primare, secundare/satelite și raporturile lor cu structuri anatomice vitale sau a căror interesare duce la modificarea stadiului pentru o înţelegere facilă și intuitivă a cazului.
Biomarkerii sunt caracteristici măsurabile obiectiv care indică procese biologice normale și anormale precum și răspunsuri farmacologice și nonfarmacologice la intervenţia terapeutică.
Valorile absolute ale biomarkerilor sunt utile în evaluările post-terpautice, prin urmărirea evoluţiei acestor biomarkeri pe achiziţii succesive în timp – foarte important – după “normalizarea” imaginilor prin asumarea unei regiuni de interes nemodificată de demersul terapeutic – putându-se afla răspunsul la tratament.
Acest aparat achiziţionează imagini morfologice de înaltă rezoluţie care pe baza diferenţei de semnal la IRM, permit identificarea structurilor anatomice din regiunea examinată și a eventualelor procese patologice cu stabilirea extensiei lor prin prezervarea sau depășirea anumitor limite anatomice.

Dotări și echipamente
Cu o suprafaţă de peste 6.000 mp distribuiţi pe patru niveluri, Monza Metropolitan Hospital a fost gândit ca proiect medical futurist, dotat cu aparatură de ultimă generaţie, în care medicii oprtopezi, neurochirurgi, chirurgii plasticieni, gastroenterologii, chirurgii specializaţi în endocrinologie și radiologii să practice medicină după cele mai noi protocoale internaţionale. În același timp, în centrul preocupărilor activităţilor medicale se află permanent pacientul și nevoile acestuia, fiind create circuite speciale pentru pacienţi și pentru personalul medical, și a fost creat un ambient familial, sigur și confortabil pentru pacienţi, și un mediu de lucru multidisciplinar, formativ și profesionist pentru personalul medical.

Dotări saloane și alte servicii
Monza Metropolitan Hospital este situat în zona centrală a Capitalei și are o capacitate de 72 de paturi dispuse în rezerve single, cu doua sau trei paturi, adaptate nevoilor si necesităţilor pacienţilor, dotate cu baie, aer condiţionat, TV și internet. De asemenea, secţia de Chirurgie plastică oferă pacienţilor facilităţi de cazare generoase, în rezerve VIP sau chiar apartament.
Prevenţia infecţiilor în intervenţiile chirurgicale este extrem de importantă și, în acest sens, Spitalul Monza Metropolitan acordă atenţie fiecărui detaliu. Din punct de vedere tehnologic, spitalul este dotat cu cea mai sofisticată și inovatoare tehnologie.