Stomatologie

Monza Dental este primul centru de stomatologie digitală integrată prin care grupul „Policlinico di Monza” intră pe piaţa serviciilor de stomatologie din România. Departamentul a fost conceput la nivelul standardelor de excelenţă care definesc grupul și oferă servicii stomatologice de diagnostic, tratament și prevenţie.

Centrul este condus de către o echipă de medici cu experienţă și specializări internaţionale, cu o abordare multidisciplinară și care privește sănătatea orală ca parte esenţială pentru bunăstarea și sănătatea generală a pacientului.

Echipa Monza Dental cuprinde medici cu diferite specializări în stomatologie, de la ortodonţie la estetică dentară, implantologie și chirurgie orală, endodonţie și pedodonţie, parodontologie și protocol avansat de igienizare orală. Abordarea de tip 360 presupune monitorizarea constantă a pacientului, astfel încât, după tratarea problemelor existente, să prevenim apariţia unora noi și să ne bucurăm de un zâmbet sănătos cât mai mult timp.

Tehnologie avansată în medicina dentară

Monza Dental este un centru ultra-tehnologizat de stomatologie digitală integrată, ceea ce înseamnă că apelăm la cele mai avansate tehnologii din domeniu pentru a pentru a oferi de fiecare dată un serviciu la cele mai înalte standarde, dar și pentru a îmbunătăţi experienţa pacientului.

Investigaţiile imagistice se realizează pe loc cu ajutorul ortopantomografului digital. În completarea acestor investigaţii, am implementat un sistem digital wireless non-invaziv pentru măsurarea parametrilor ocluziei, un aspect important în depistarea cauzelor problemelor posturale, a durerilor de cap, spate sau gât, a bruxismului și a durerilor de la nivelul mușchilor feţei.

K-Laser Blue și-a dovedit performanţele în tratamentele stomatologice prin diminuarea sensibilităţii dentare și prin aplicaţiile în endodonţie, parodontologie, implantologie și chirurgie orală, dar și în albirea dentară. Pe lângă laser, microscopul dentar este un alt instrument utilizat de către medicii noștri, în special în endodonţie.

NEW PERIO este protocolul nostru avansat de igienizare orală cu ajutorul unui aparat complet de profilaxie și parodontologie.

Cu ajutorul scannerului intraoral luăm amprente digitale de înaltă acurateţe, fără disconfortul amprentării clasice cu pastă. Pe lângă acurateţe, utilitatea scanner-ului se dovedește în special în cazul pacienţilor cu reflex de vomă accentuat.

În completarea acestor echipamente vine laboratorul nostru intern de tehnică dentară CAD CAM, un sistem de ultimă generaţie care realizează prin design digital și frezare computerizată faţete ceramice EMAX și coroane dentare din zirconiu integral, de fiecare dată cu precizie de microni și cu cel mai înalt nivel de calitate.

Diagnostic și tratament

  • Stomatologie generală
  • Ortodonţie
  • Endodonţie cu microscop
  • Pedodonţie
  • Estetică dentară
  • Implantologie
  • Chirurgie orală
  • Protocol avansat de igienizare orală
  • Parodontologie
  • Protetică dentară
  • Tratamente dentare cu laser

 

Echipa medicală

Dr. Tara Tătaru
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet
Dr. Iunia Dogărescu
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet
Dr. Alexandru Melenti
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet
Dr. Lorena Mihalca
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet
Dr. Alexandru Nanu
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet
Dr. Andra Manu
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet
Dr. Cristina Cerreoni
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet
Dr. Simona Moraru
Medic specialist
Stomatologie
Vezi profilul complet